Părintele Octavian Nicolae Pătrașcu, omul pe care nu-l poți uita

Volum îngrijit de Protos. Natanael Zanfirache

S-au împlinit şapte ani de când Părintele Octavian Pătraşcu nu mai este printre noi. Sunt însă viu întipărite, în inima celor ce l-au cunoscut, chipul său ascetic, trupul său subţire şi deşirat spre Cer, simplitatea gesturilor şi vocea cumpănită. Dar mai presus de toate au rămas roadele unei lucrări preoţeşti făcute „cu timp şi fără timp”.

Părintele Octavian Pătraşcu a avut o legătură specială cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, de la care a primit, în 1965, hirotonia întru preoţie, şi căruia i-a fost colaborator vreme de aproape patru ani.

M-am bucurat să-l cunosc pe Părintele Octavian Pătraşcu, pe 7 octombrie 2001, la sfinţirea Bisericii din Petroşani ctitorite de dânsul şi pusă sub ocrotirea „Sfintei Mari Muceniţe Varvara”. Cu acest prilej, Părintele Patriarh Teoctist i-a acordat „Crucea Patriarhală”. Recunoştinţa Bisericii rămâne în veac faţă de jertfa şi lucrarea acestui ales slujitor, despre care, la Judecată, cu siguranţă mulţi vor da mărturie că l-au avut drept învăţător şi binefăcător.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† Teofan

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Autori:

Categorie:

Descriere

Informații suplimentare

ISBN: 978-606-607-477-3
Editura Renașterea
Lansare: