Istoria artei universale. Perspective tematice religioase

Volumul prezintă istoria artei universale, până în perioada Renașterii, mai ales din perspectivă religioasă.

0,00 lei

Stoc epuizat

Descriere

Arta universală, ca expresie a frumosului, înseamnă milenii de creație umană și, în mare parte, ea are un substrat religios. Istoria ei este fascinantă și merită cunoscută, având o importantă semnificație culturală. Volumul de față e destinat în primul rând studenților dar e relevant și pentru publicul larg.

„«Istoria Artei Universale. Perspective tematice religioase» cuprinde referiri la monumentele și operele de artă de la începuturi și până în veacul al XVI-lea. Lucrarea reliefează manifestările de mare importanță artistică care s-au concretizat în construcția de temple, castre, bazilici, palate, făurirea de statui, monumente grandioase, ansambluri de pictură ori mozaicuri, artă decorativă, manuscrise și nu numai, reprezentative pentru arta din Preistorie, a Mesopotamiei, a Egiptului antic, cea a Greciei și a Romei, Bizanțului, Evului Mediu și Renașterii. Nu a fost neglijat nici aportul altor perioade istorice cu realizările lor creativ-artistice ce au desemnat momente de legătură sau de cumpănă în devenirea și dezvoltarea marilor civilizații. Lucrarea propune, de asemenea, un real dialog între text și imagine – dialog necesar și indispensabil atunci când este vorba despre arta vizuală.” (Marcel Muntean)

 

Informații suplimentare

ISBN: 978-606-607-451-3
Editura Renașterea
Pagini: 274
Format: 18x25
Lansare: 15/12/2023